Fost președinte CCR, despre abrogarea recursului compensatoriu: Cei care au beneficiat nu se întorc la pușcărie

Fost președinte CCR, despre abrogarea recursului compensatoriu: Cei care au beneficiat nu se întorc la pușcărie
Publicat: 02/12/2019, 11:35

„Sigur că au promis că vor abroga legea aceasta – că am văzut că au apărut declarații și că ar vrea să o anuleze, lucru care nu este posibil. Pentru că legile nu se anulează, pot să o facă! Și dacă au promis poate că și trebuie să o facă. Problema lor este acuma cum să o facă?! Nu au trecut decât câteva luni de la referendum unde s-au angajat că nu vor mai face ordonanțe de urgență pe legile Justiției, macar ei să respecte acest angajament, dacă alții nu au respectat!”, a declarat, pentru Mediafax, Augustin Zegrean.

Fostul președinte al Curții Constituționale spune că abrogarea legii recursului compensatoriu trebuie făcută de Guvern printr-un proiect de lege, care să ajungă ulterior în dezbatere în Parlament.

„Dar se pare că în Parlament nu poate partidele vor să anuleze legea aceasta și atunci rămâne soluția angajării răspunderii Guvernului, dar aceasta chiar nu merge pentru că ar fi pentru prima dată în istoria acestei țări când guvernul și-ar angaja răspunderea pe abrogarea unei legi. Angajarea răspunderii are drept scop de a se adopta legi sau programe. În istoria recentă, am avut exemple prin care guvernul și-a angajat răspunderea – Codul Penal, Codul Civil, Codul de Procedură Penală, pe lucruri serioase… Cum ar suna să te duci în Parlament și să spui că îmi asum răspunderea pe legea numărul și legea să fie doar atât: legea numărul nu știu cât se abrogă?! Ar duce în derizoriu și instituția aceasta a angajării răspunderii…” a mai spus, pentru Mediafax, Augustin Zegrean.

Augustin Zegrean a explicat însă că eventuala abrogare a legii recursului compensatoriu nu are cum să aibă efecte asupra deținuților care au beneficiat deja de această măsură.

„Însă, prin abrogarea acestei legi, a recursului compensatoriu, cei care au beneficiat de ea nu se întorc la pușcărie. Cine a primit rămâne cu ce a primit. Pe viitor nu se mai aplică, nu mai pleacă alții din închisoare prin metoda aceasta. Dar răul cel mare deja s-a făcut pentru că la momentul apariției legii au fost eliberați câteva mii de criminali și violatori, după data aceea, eliberările nici nu se simt… Sigur că pentru cei care ar fi beneficiat de această lege, este o mare pierdere… Nu spun că această lege nu trebuia făcută, în situația în care CEDO a spus că «ori faceți ceva în legătură cu situația pușcăriașilor, ori adoptăm o lege pilot prin care vă obligăm noi să faceți». Și atunci s-au găsit aceste măsuri care, sigur, nu au fost cele mai fericite… Una este să eliberezi deținuții și alte să le faci locuri de detenție la norme europene, să nu îi mai ții acolo ca pe vremea lui Decebal… Toate aceste lucruri trebuie avute în vedere… Sunt în lume acestea tot felul de sisteme de executare a pedepsei și probabil că ar fi bine să se mai inspiră și de pe la alții, dar costă. În general detenția costă, îl costă pe cel care îl deține și care trebuie să îi asigure condiții de viață… Dacă vor să o abroge, pot să o facă, dar ar trebui să o abroge printr-o prin altă lege” a mai spus, pentru Mediafax, Augustin Zegrean, fostul președinte al Curții Constituționale a României.

Vicepremierul Raluca Turcan a anunțat, duminică, la Sibiu, că Guvernul va angaja răspunderea pe abrogarea recursului compensatoriu, dacă nu va fi realizată modificarea legii de către Parlament. Turcan afirmă că 20.000 de infractori periculoși au ieșit din închisoare beneficiind de această lege.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Accident cumplit în Codăeşti, judeţul Vaslui. Trei tineri morţi, după un impact devastator între o...
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
O nouă obligație UE în România. Românii nu vor mai găsi în magazine din iulie
Meghan, minciună persistentă. Dar specialiștii au dat-o de gol
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Nikola Tesla a iubit o porumbiță. „Dintre toate lucrurile, cel mai mult îmi plăceau cărțile”
×